Când apare suspiciunea de borderline
Tot mai multe persoane ajung în cabinet îngrijorate că ar putea avea tulburare de personalitate borderline, după ce au citit despre acest diagnostic pe internet. Uneori, descrierile întâlnite online par să se potrivească foarte bine cu propriile experiențe: schimbări de dispoziție, sensibilitate la respingere, dificultăți în relații, impulsivitate sau emoții foarte intense.
Este important însă să facem diferența între identificarea cu anumite simptome și existența unei tulburări psihice. Multe dintre aceste manifestări pot apărea și în alte contexte psihologice și nu sunt, în sine, specifice tulburării de personalitate borderline.
Instabilitatea emoțională
Instabilitatea emoțională se referă la tendința de a trece rapid sau cu intensitate crescută de la o stare emoțională la alta, cu dificultăți în reglarea și revenirea la un nivel obișnuit de echilibru emoțional. Instabilitatea emoțională nu este însă specifică strict tulburărilor de personalitate. În anumite perioade, putem deveni mai iritabili, mai sensibili la frustrare sau mai reactivi emoțional, fără ca acest lucru să indice o modificare de durată a personalității.
De exemplu, în depresie, toleranța la frustrare poate fi redusă, iar reacțiile emoționale pot deveni mai intense. O persoană poate plânge mai ușor, se poate simți copleșită de situații care anterior îi erau ușor de gestionat sau poate reacționa mai puternic în relațiile cu ceilalți. Aceste manifestări trebuie înțelese în contextul episodului depresiv și nu permit, în sine, concluzia existenței unei tulburări de personalitate.
Același principiu se aplică în perioade de stres intens, epuizare, anxietate sau în contextul unor dificultăți relaționale.
Un diagnostic presupune mai multe criterii
O tulburare de personalitate nu este definită de o singură trăsătură. În cazul tulburării de personalitate borderline, diagnosticul presupune identificarea unui pattern persistent de instabilitate în relațiile interpersonale, imaginea de sine și reglarea emoțională, asociat cu impulsivitate și alte manifestări specifice.
Printre criteriile clinice evaluate se numără:
- eforturi intense de evitare a abandonului real sau perceput;
- relații interpersonale instabile, caracterizate prin alternarea între idealizare și devalorizare;
- instabilitate a imaginii de sine sau a sentimentului de identitate;
- impulsivitate în domenii cu potențial de consecințe negative;
- comportamente sau amenințări suicidare ori comportamente de autovătămare;
- instabilitate afectivă și reactivitate emoțională accentuată;
- sentiment persistent de vid interior;
- furie intensă sau dificultăți semnificative în controlul furiei;
Prin urmare, faptul că o persoană se regăsește într-una sau câteva dintre aceste descrieri nu este suficient pentru stabilirea diagnosticului. Este necesară evaluarea ansamblului simptomelor, a persistenței acestora și a impactului asupra funcționării persoanei.
Temperamentul nu este o tulburare
Există persoane cu un temperament mai intens, mai reactiv sau mai expresiv. Pot fi spontane, pasionale, pot manifesta furia mai vizibil sau pot avea reacții emoționale rapide. Aceste particularități nu sunt, în sine, patologice.
Un aspect esențial în evaluarea clinică este pragul la care anumite caracteristici depășesc variația normală a personalității și ajung să producă o afectare semnificativă a funcționării. O persoană poate fi „vulcanică” și, în același timp, să aibă relații stabile, să își gestioneze responsabilitățile și să își poată adapta comportamentul în funcție de context.
Cum se face evaluarea
Evaluarea unei posibile tulburări de personalitate este un proces complex și nu se bazează pe un singur chestionar. Psihologul clinician explorează, prin intermediul interviului clinic, istoricul persoanei, modul de funcționare în relații, reglarea emoțională, comportamentele, imaginea de sine și evoluția dificultăților în timp.
În funcție de situație, pot fi utilizate și instrumente psihologice standardizate și teste specializate pentru evaluarea personalității și a simptomatologiei. Rezultatele acestora trebuie interpretate întotdeauna de către specialist în contextul evaluării clinice.
În anumite situații, repetarea evaluării după o perioadă de timp poate fi utilă pentru a verifica stabilitatea anumitor rezultate și pentru a exclude influența unor factori contextuali, precum un episod depresiv, anxietatea severă sau o perioadă de stres intens.
Evită autodiagnosticul
Internetul poate fi o sursă utilă de informație, dar nu poate înlocui o evaluare psihologică. Listele de simptome sunt construite pentru a descrie manifestări clinice, nu pentru a permite stabilirea unui diagnostic pe cont propriu.
Atunci când ne regăsim într-o descriere de pe internet, este ușor să interpretăm fiecare experiență prin prisma acelei explicații. O evaluare clinică urmărește însă ceva mai complex: nu doar ce simptome există, ci și în ce contexte apar, cât timp persistă, cât de frecvent apar, cât de intense sunt și cum afectează funcționarea persoanei.
Când este utilă o evaluare
Dacă te confrunți cu instabilitate emoțională, dificultăți în relații, impulsivitate sau alte manifestări care îți afectează viața și te întrebi dacă acestea ar putea indica o tulburare de personalitate, o evaluare psihologică poate oferi claritate.
Scopul evaluării nu este de a pune o etichetă, ci de a înțelege cât mai precis modul în care funcționezi și factorii care contribuie la dificultățile cu care te confrunți. Uneori, în urma evaluării, se conturează o tulburare de personalitate. Alteori, simptomele sunt mai bine explicate de o altă dificultate psihologică sau de o perioadă dificilă prin care persoana trece.
Dacă ai început să te întrebi „Oare am borderline?”, înainte de a căuta răspunsul într-o listă de simptome de pe internet, te invit să îl cauți într-o evaluare psihologică realizată în cadrul unei întâlniri clinice.